luni, 15 ianuarie 2018

Seminarul științifico-metodic „Didactica chimiei”

Joi, 11 ianuarie 2018, ora 14.00, în cadrul Facultății Biologie și chimie a Universității de Stat din Tiraspol a avut loc ședința Seminarului științifico-metodic „Didactica chimiei” la care au fost discutate diverse aspecte ale posibilităților de eficientizare a procesului de instruire în contextul tendințelor pedagogiei contemporane. La ședință au participat peste 70 de profesori de chimie din instituțiile preuniversitare. Discuțiile de bază au fost axate pe implementarea noilor tehnologii în procesul educațional pentru integrarea instruirii cu cercetarea, dezvoltarea competenței inovaționale, adaptarea unor instrumente din domeniul TIC la necesitățile disciplinei Chimia etc.
În dependență de solicitările cadrelor didactice au fost schițate unele proiecte de idei pentru următoarea ședință a seminarului planificată pentru 28 aprilie 2018.

miercuri, 10 ianuarie 2018

ORARUL CICLULUI II (master) 15.01.2018 - 20.01.2018

Biologie
Chimie

Conferința de dare de seamă cu privire la stagiul de practica pedagogică II a studenților anului IV, Facultatea Biologie și chimie

La data de 15.12.2017 în cadrul facultății Biologie și chimie a avut loc Conferința de dare de seamă cu privire la practica pedagogică II a studenților anului IV, realizată în următoarele Instituții preuniversitare din or. Chișinău: Liceul Teoretic cu profil de arte ”Mihai Berezovski”, Liceul Teoretic "Ion Creangă" și Liceul Teoretic ,,Mircea cel Bătrân''.
Practica pedagogică a fost un examen serios pentru studenții Facultății Biologie și chimie, unde au depus toate eforturile pentru realizarea obiectivelor și sarcinilor stagiului de practică. Au fost efectuate mai multe activități extracurriculare, la disciplinele: Biologie și Chimie și excursii cu elevii la spectacole organizate în cadrul  Filarmonicii Naționale “Serghei Lunchevici”

Cercul de botanică ,,Botanistul”

Miercuri, 29 noiembrie 2017, în cadrul Facultății Biologie și chimie, a avut loc şedinţa cercului de Botanică. Au participat studenții facultății Ciclului I, învățământ cu frecvență, cât și cei de la secția cu frecvență redusă. Agenda zilei a inclus prezentări și partea experimentală. 





joi, 4 ianuarie 2018

ORARUL CICLULUI II (master) 09.01.2018 - 13.01.2018

Stimați masteranzi ai facultății Biologie si chimie, învăţământ cu frecvenţă:
Sesiunea de iarnă se va petrece începând cu data de 09 ianuarie 2018.
Orarul pentru prima săptămână de studii: 
Biologie


Chimie


Vă așteptăm la studii, prodecanul facultății!