luni, 22 noiembrie 2021

SEMINARUL ȘTIINȚIFICO- DIDACTIC „Profesorul universitar Vasile Grati – 80 de ani de la naștere și 60 de ani de activitate didactico- științifică”

 Vineri, 19.11.2021, în cadrul Facultății Biologie și chimie, UST a avut loc online Seminarul științifico-didactic Profesorul universitar Vasile Grati – 80 de ani de la naștere și 60 de ani de activitate didactico- științifică”. La Seminar au participat colegii și discipolii Dlui V. Grati de la diverse instituții: Universitatea de Stat din Tiraspol, Institutul de Geneti, Fiziologie și Protecție a Plantelor, Grădina Botanică Națională (Institut) „Alexandru Ciubotaru”, etc.

Între profesorii care au ilustrat și onorează de peste 60 de ani învățământului superior din Republica Moldova, la Facultatea de Biologie și chimie a Universității de Stat Tiraspol, se numără și Vasile Gh. Grati.

Activitatea didactică desfășurată de profesorul universitar, doctor habilitat, Vasile Grati pe parcursul celor 60 de ani este bogată și diversă: a elaborat cursuri la ciclul I, Licență și la ciclul II, Masterat; a condus lucrări practice (în laborator și pe teren) pentru studenți, masteranzi și profesori din învățământul general; a făcut parte din Comisii de admitere în învățământul superior, din comisii de licență/master, de admitere la doctorat; a îndrumat peste 300 de licențiați și masteranzi; este autor și coautor la 240 de lucrări științifico-metodice, inclusiv, monografii, manuale pentru învățământul general și universitar, materiale didactice. A participat la multe congrese, conferințe, simpozioane republicane și internaționale de specialitate.
Profesorul universitar, Vasile Grati este autorul primelor programe de învățământ la Biologie pentru licee (profil real și umanist), colegii și gimnazii. Este coautor la Curriculumul național pentru Învățământul liceal (Biologie, 1999); coautor la manualul de Biologie pentru clasa X-a (2002, 2006); coautor a unui Dicționar de Biologie (2003); formator central în Învățământul gimnazial.
Cercetătorul, Vasile Grati este deținătorul unui grant la tema „Utilizarea metodelor genetice și tehnologiilor noi pentru obținerea hibrizilor de tomate mai productivi cu o calitate înaltă a fructelor și rezistenți la factorii climaterici ai mediului” (2001-2003); executor în cadrul proiectului tehnologic „Multiplicarea semințelor de categorii superioare la soiurile noi de tomate” (2003-2007); executor în cadrul proiectului instituțional „Crearea noilor genotipuri de tomate cu indici înalți de producție, calitate, rezistență la frig, arșiță și boli și evaluarea capacității de donator ale acestor însușiri”(2011-2014). Coautor a 11 soiuri noi de tomate, unui brevet de invenții; două certificate de autor; 10 adeverințe de soi.
Laureal al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul Științei, Tehnicii și Producției (1985); Deţinător al medaliilor; Veteran truda (1988); Meritul civic (2004); Dimitrie Cantemir (2011); Ordinului „Gloria Muncii” (2016).
Stimate dle profesor Vasile Grati, pentru calitățile Dumneavoastre de dascăl, cercetător, organizator și inițiator al multor acțiuni menite să contribuie la dezvoltarea și progresul Biologiei în țara noastră și cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere și 60 de ani de activitate didactico-științifică noi, cei care vă cunoaștem, vă dorim mulți ani sănătoși, roditori și plini cu bucurii, putere de creație și liniște sufletească. LA MULȚI ȘI FERICIȚI ANI!

miercuri, 10 noiembrie 2021

AVIZ

Vineri, 19.11.21, orele 14:00, în cadrul facultății Biologie și chimie, UST (str. Drumul Viilor 26A) va avea loc on-line (Zoom)

Seminarul științifico-didactic  

Profesorul universitar Vasile Grati – 80 de ani de la naștere și

60 de ani de activitate didactico- științifică

Program:

Cuvânt de felicitareEduard Coropceanu, dr., profesor universitar,

rectorul Universității de Stat Tiraspol

1. Savantul - Vasile Grati la vârsta frumoaselor realizări – ref., Nadejda Mihnea, dr. habilitat, cercetător conferențiar, Laboratorul de Genetică aplicată, Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor.

2. Contribuția cercetătorului Vasile Grati la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare din cadrul Grădinii Botanice Naționale (Institut) „Alexandru Ciubotaru”ref., Aliona Miron, dr., cercetător științific coordonator, Laboratorul Geobotanică și Silvicultură, director-adjunt pentru Activitatea științifică, GBN(I) „Alexandru Ciubotaru”.

3. Profesorul universitar, doctorul habilitat Vasile Grati la a 80-a aniversareref., Eugenia Chiriac, dr., conferențiar universitar, șef catedră Biologie vegetală, UST.

4. Diverse

 Join Zoom Meeting

https://us02web.zoom.us/j/88430567610?pwd=TWlPM3BjVzRVb1VEUVVGTWhueS9xZz09

Meeting ID: 884 3056 7610

Passcode: 048640