marți, 29 decembrie 2020

Laureat al Galei Studenților Originari din Republica Moldova, categoria Erasmus+, ediția a 8-

 Facultatea Biologie și chimie aduce sincere felicitări studentul Ciclului I, Valeriu LUPAN, care a fost desemnat Laureat al Galei Studenților Originari din Republica Moldova, categoria Erasmus+, ediția a 8-a, pentru performanțele obținute în cadrul stagiului de mobilitate Erasmus+ Student Mobility for Studies, pe parcursul semestrului 2, anul academic 2019-2020, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iași, România. 

Succese și realizări frumoase în continuare!

luni, 21 decembrie 2020

Medalia de aur pentru invenția Synthesis and Biological Properties of the Novel Coordination Compound with Rhodanine-3-Acetic Acid

 În perioada 13-15 octombrie 2020 cercetătorii A. Vitiu, D. Chişca, E. Gorincioi, E. Coropceanu, P. Bouroș, reprezentând un colectiv de autori de la Universitatea de Stat din Tiraspol, Institutul de Fizică Aplicată și Institutul de Chimie au participat la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia” din Timișoara cu invenția Synthesis and Biological Properties of the Novel Coordination Compound with Rhodanine-3-Acetic Acid. Juriul internațional a apreciat invenția cu medalie de aur.




LECȚIA PUBLICĂ A DOMNULUI ACADEMICIAN GHEORGHE DUCA „CHIMIA ECOLOGICĂ”

 La data de 16 decembrie 2020 în cadrul Universității de Stat din Tiraspol, la Facultatea Biologie și chimie a avut loc lecția publică on-line prezentată de Dl academician, doctor habilitat, profesor universitar GHEORGHE DUCA, cu tema „CHIMIA ECOLOGICĂ”

Prelegerea acad. Gheorghe Duca ”Chimia Ecologică” a fost consacrată studenților, masteranzilor și doctoranzilor Facultății Biologie și chimie a Universității de Stat din Tiraspol.  

Scopul lecției a fost ca să-i învețe pe studenți să poată să combine principalele prevederi ale chimiei pentru mediul ambiant, să aibă o înțelegere destul de clară a relației dintre chimie și mediu, despre funcționarea biosferei în condițiile de presiune antropică în continuă creștere, despre rolul compoziției chimice și a metodelor avansate de analiză și  control al calității și locul chimiei în științele despre  mediul ambiant.

Problemele de mediu sunt întotdeauna extraordinar de dificile, deoarece sunt foarte diverse, îmbrățișând întregul sistem de relații dintre organismele vii și mediul de abitare.

Pentru a rezolva problemele de protecție a mediului, este necesar să se studieze modul în care se comportă în ea substanțele chimice, care sunt consecințele noilor tipuri de compuși chimici care intră în circuitul substanțelor din biosferă ca urmare a activității umane, adică este necesară o nouă abordare calitativă a evaluării interacțiunii umane cu mediul și influența acestuia asupra vitezei de schimbare a factorilor antropici și naturali. Odată cu constatarea acestor devieri, adesea negative, care apar în natură, este necesar să se procedeze la prognozarea și gestionarea calității mediului.

S-au adus argumente că chimia ecologică  ca știință care acoperă gama de fenomene din biosferă este strâns legată de problemele din chimie, biologie, ecologie, tehnologie chimică, fizică, matematică, agricultură etc.


Deoarece viața, precum și schimbările în compoziția  biosferei, sunt procese chimice, pentru a descrie și controla echilibrul chimic din biosferă, este necesar să se cunoască mecanismele chimice de interacțiune și transformare a substanțelor chimice și impactul lor asupra mediului  ambiant.

Acest domeniu de probleme ecologice  s-a dezvoltat într-o disciplină științifică separată – chimia ecologică, care este înțeleasă ca știința interacțiunilor chimice care formează compoziția chimică a mediului ambiant adecvată valorii biologice de abitare.

Chimia ecologică a fost promovată la Universitatea de Stat din Moldova și la Institutul de Chimie.

Sarcinile chimiei includ întrebări cu privire la gradul de influență al anumitor tipuri de acțiuni antropice asupra vieții, prezicând posibilele consecințe ale poluării chimice asupra organismelor vii. Aspectul dominant aici este biologic și rolul biologilor este preponderent.

Există și un alt aspect al relației dintre chimie și ecologie, care studiază compoziția calitativă și cantitativă a poluării antropice a biosfere ca urmare a activității umane industriale și agricole și a mecanismelor transformărilor chimice ale substanțelor din mediu ambiant. În rezolvarea acestor probleme, aspectul chimic este dominant, care este mai mult de competența specialiștilor din domeniul chimiei decât a biologiei. Această zonă a cunoașterii se numește chimie ecologică sau chimia mediului ambiant.

Sarcina chimiei ecologice sau a mediului ambiant  este de a reduce nivelul impacturilor antropice cât mai mult posibil prin dezvoltarea de noi sau modificarea proceselor tehnologice existente, dezvoltarea metodelor pentru tratarea eficientă a deșeurilor, dezvoltarea metodelor de predicție și reglare a nivelului de poluare chimică.

Lecţia publică s-a desfășurat on-line, studenţii au putut să adreseze întrebări şi să-şi expună părerile proprii, Dl Profesor Gh. Duca a oferit răspunsuri şi explicaţii ample.

La eveniment a fost prezent dl Rector, dr., prof. univ. Eduard Coropceanu, profesorii Catedrei Chimie, studenții și masteranzii specialităților Facultății Biologie și chimie.

 

Şef catedră Chimie

dr., conf. univ. Ion Arsene 

joi, 10 decembrie 2020

Aviz - prelegere publică, prezentată de Acad. Prof. Gheorghe DUCA

 

A V I Z

 

Studenții, masteranzii, doctoranzii și cadrele didactice de la Universitatea de Stat din Tiraspol, interesate de tematica

CHIMIE ECOLOGICĂ

sunt invitați să participe la prelegerea publică,

prezentată de

Acad. Prof. Gheorghe DUCA,

pe data de 16 decembrie 2020, ora 15:00

în regim on-line

(https://join.skype.com/kRobtaw16HlY)

 

joi, 3 decembrie 2020

LECȚIA PUBLICĂ A DOMNULUI ACADEMICIAN GHEORGHE DUCA „PEROXIDUL DE HIDROGEN ÎN MEDIUL AMBIANT, AGRICULTURĂ ȘI MEDICINĂ”

 

La data de 2 decembrie 2020 în cadrul Universității de Stat din Tiraspol, la Facultatea Biologie și chimie a avut loc lecția publică on-line prezentată de Dl academician, doctor habilitat, profesor universitar GHEORGHE DUCA, cu temaPEROXIDUL DE HIDROGENÎN MEDIUL AMBIANT, AGRICULTURĂ ȘI MEDICINĂ”.

Dl Rector, professor universitar Eduard Coropceanu a avut cuvântul de deschidere, trecând în revistă aportul adus de Dl Academician Gheorghe Duca în domeniul cercetării și educației din Republica Moldova.


GHEORGHE DUCA, academician, doctor habilitat, profesor universitar, Preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, s-a născut la 29 februarie 1952, în satul Copaceni, raionul Sângerei, Republica Moldova.

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi Preşedinte al Comisiei pentru Cultură, Ştiinţă, Învăţământ şi Mijloace de Informare în Masă (1998–2001). Între 2001–2004 deţine postul de Ministru al Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului al Republicii Moldova. În perioada 2004-2018 execută funcția de Preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Aria intereselor ştiinţifice ale acad. Gh. Duca cuprinde: chimia ecologică; compuşii coordinativi cu transfer parţial al sarcinii în procesele redox; transformarea peroxidului de hidrogen în mediul ambiant; optimizări în tehnologiile chimice şi ecologice; procese de autoepurare a apelor naturale; managementul deşeurilor; tehnologii de purificare a aerului; estimarea riscului chimic; audit ecologic; educaţie ecologică. Sunt bine cunoscute investigaţiile complexe consacrate studierii cineticii proceselor fizico-chimice şi chimico-biologice ce au loc în mediul ambiant.

Academicianul Gheorghe Duca este unul dintre fondatorii noii discipline – Chimia ecologică, care studiază procesele ce determină compoziţia şi proprietăţile chimice ale mediului, adecvat valorii biologice de habitare, unul din autorii concepţiei redox privind acţiunea unor substanţe de natură peroxidică asupra sistemelor ecologice şi a teoriei reactoarelor biochimice de tratare a apelor potabile şi reziduale. De o apreciere înaltă se bucură elaborările ştiinţifice referitor la fundamentarea teoriei oxidative de epurare chimică a mediului, la dezvăluirea mecanismelor de oxidare catalitică a substanţelor organice cu oxigen molecular, peroxid de hidrogen, radicali liberi şi raze ultraviolete, la elucidarea circuitului apei oxigenate în mediul ambiant. O mare atenţie acordă elaborărilor practice. Împreună cu discipolii săi a elaborat metode de purificare a apei potabile, de tratare fizico-chimică a deşeurilor, de obţinere a biogazului şi a unor catalizatori pentru purificarea emisiilor gazoase, de depistare a substanţelor poluante în produse alimentare şi apă. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice le-a expus în cele peste 600 de lucrări publicate în ţară şi peste hotare, inclusiv peste 65 monografii şi manuale.

A participat cu rapoarte la peste 140 de congrese, simpozioane şi conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Din iniţiativa acad. Gheorghe Duca în capitala Republicii Moldova şi-au desfăşurat lucrările Seminarul Internaţional (1985) şi trei Simpozioane Internaţionale de Chimie Ecologică (1995, 2002, 2005) cu participarea a sute de delegaţi din zeci de ţări, Chişinăul căpătând reputaţia unui centru ştiinţific de talie mondială în domeniul chimiei ecologice. Lui i se datorează elaborarea şi promovarea Concepţiei reformei sferei de cercetare-dezvoltare a republicii, reformă de stringentă actualitate atât pentru ştiinţă, cât şi pentru întreaga economie naţională.

 

STRUCTURA PREZENTĂRII

Prof. Gheorghe Duca a prezentat proprietățile și utilitatea peroxidului de hidrogen (PH) în natură, tehnologie și medicină. În mare măsură lecția a fost rezultatul cercetărilor autorului într-o perioadă de 47 de ani.

S-a vorbit despre molecula de peroxid de hidrogen care este extrem de polară, ceea ce duce la formarea de legături de hidrogen între molecule. Legătura O - O este fragilă, prin urmare, PH este un compus instabil și se descompune ușor, în deosebi sub influența luminii și în  prezența ionilor de metale de tranziție. Peroxidul de hidrogen este cel mai simplu reprezentant al peroxizilor. Lichid incolor cu gust „metalic”, solubil în apă, alcool și eter. Soluțiile  concentrate sunt explozibile.

De asemenea Dlui a prezentat mecanismele de descompunere a peroxidului de hidrogen sub influența luminii, ionilor de metale și  a compușilor coordinativi, la fel ca  și participarea PH în procesele de oxidare peroxidazică  a diferitor substanțe chimice. A adus date despre raspândirea PH pe planeta noastră,  în atmoasfera (apa de ploae), hidrosferă (oceane, mări, lacuri, râuri, ape subterane ect.), în organisme vii etc.



Prof. Gheorghe Duca a prezentat principalele domenii de utilizare a peroxidului de hidrogen:

ü  În mediul ambiant PH este echivalentul oxdativ principal în procesele de autopurificare chimică a mediului ambiant.

ü  În medicină soluțiile de peroxid de hidrogen sunt utilizate ca antiseptic. Sub influența catalazei PH se descompune cu eliberarea de oxigen, care favorizează coagularea sângelui și creează condiții nefavorabile pentru dezvoltarea microorganismelor. Peroxidul de hidrogen este foarte eficient pentru tratarea zgârieturilor mici, în special la copii - nu „ustură”. Cu toate acestea, poate provoca o ușoară senzație de arsură în zona plăgii deschise.  

ü  În agricultură PH este larg utilizat în sisteme de irigații, dezinfectarea solului, prelucrarea  plantelor, producția hidroponică, conservare, dezinfectarea semințelor și a halelor de reproducție de păsări, bovine, porci, oi, iepuri, la abatoare, măcelării,  prelucrarea cărnii etc.

ü  În industria alimentară soluțiile de peroxid de hidrogen sunt utilizate pentru dezinfectarea suprafețelor tehnologice ale echipamentelor care sunt în contact direct cu produsele. În plus, la întreprinderile pentru producția de produse lactate și sucuri, soluțiile de peroxid de hidrogen sunt utilizate pentru dezinfectarea ambalajelor în tehnologia Tetra Pak.

ü  Pentru uz casnic PH se folosește în baie, bucătărie și în orice altă parte a casei pentru  dezinfecta jucăriilor, suprafețelor și tualetelor, prelucrarea fririgederului, mașininilor de spălat, înălbirea rufelor, curățirea covoarelor, oglinzilor, plăcilor ceramice, distrugerea mucegaiului,   curățirea tigăilor și oalelor.

Deși lecţia s-a desfășurat on-line, studenţii au putut să adreseze întrebări şi să-şi expună părerile proprii, Dl Profesor Gh. Duca fiind receptiv şi oferindu-le răspunsuri şi explicaţii ample.

La eveniment a fost prezent dl Rector, dr., prof. univ. Eduard Coropceanu, profesorii Catedrei Chimie, studenții și masteranzii specialităților Facultății Biologie și chimie.

 

Şef catedră Chimie

dr., conf. univ. Ion Arsene