În perioada 13-15 iunie 2024 la
Timișoara, România, și-a desfășurat lucrările Salonul
Internațional de Invenții și Inovații ”Traian Vuia”, care poartă numele
vestitului inventator român,
pioner al aviației mondiale.
Universitatea
Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a participat cu două lucrări în
baza unui ciclu de brevete de invenție, care au fost apreciate cu medalii de
aur:
1.
Procedee
eficiente de cultivare a plantelor de cultură în baza unor compuși coordinativi
(Autori: Coropceanu Eduard, Ștefîrță Anastasia, Bulhac Ion);
2.
Medii
nutritive pentru obținerea preparatelor enzimatice (Autori: Coropceanu Eduard,
Deseatnic-Ciloci Alexandra, Stratan Maria, Clapco Steliana, Bulhac Ion).
Din partea Universității Pedagogice de Stat „Ion
Creangă” din Chișinău a fost acordată Cupa „Excelență academică” pentru
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara pentru
promovarea cercetării și inovării.
Dlui profesor universitar Eduard
Coropceanu i-a fost acordat Premiul special și cupa de la 3 instituții de
învățământ superior din România pentru ciclul de lucrări de valoare în domeniul
cercetării, dezvoltării și inovării: Universitatea Politehnica din Timișoara,
Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu și Universitatea de Științele
Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.