În perioada 19-25 februarie 2018 membrii
facultății Eduard Coropceanu, Nicolae Aluchi și Alexandru Ciocârlan au
participat în cadrul delegației UST la Universitatea din Craiova (România). A
fost încheiat acordul de colaborare bilaterală și s-a examinat posibilitatea
dezvoltării proiectelor de cercetare comune, schimbului de cadre didactice și
studenți. Vizitele în cadrul facultăților, departamentelor, precum și a
Infrastructurii de Cercetare în Științe Aplicate (INCESA) au evidențiat
politica fermă promovată în direcția integrării instruirii cu cercetarea și
piața muncii. Rectorii universităților: Prof. univ., dr. Cezar Spînu și Prof.
univ. interim., dr. Eduard Coropceanu au trasat o serie de obiective necesare
pentru implementarea celor mai bune experiențe, implicarea cercetătorilor și
cadrelor didactice în diverse proiecte comune.
Adresa: MD-2009, or. Chişinău, str. Drumul Viilor 26a, Universitatea de Stat din Tiraspol, Telefon de contact: (+373 22) 28-05-36
duminică, 25 februarie 2018
joi, 8 februarie 2018
Lecţia publică cu tematică interdisciplinară, lansarea poeziei ecologice din poemele Alinei Trofim
În incinta Bibliotecii Științifice a UST la data de 8 februarie 2018 a
avut loc un eveniment cultural-științific de lansare a POEZIEI ECOLOGICE scrise de către dr., conf. univ. – Trofim Alina în cartea ”Lumini din
umbre” editată la editura pentru Literatură și Artă.
Din invitații de onoare prezenți la eveniment menționăm: critic literar, poet, director al Bibliotecii Onisifor Ghibu – Răileanu Vitalie, redactor al revistei ,,Intellectus” ai AGEPI – Secăreanu Ștefan, poet și pictor – Galina Vieru, redactor al secției poezie al săptămânalului Literatura și Arta, poet – Nina Josu, directorul Bibliotecii Ștefan cel Mare – Liliana Gamarța cu un colectiv de copii din Liceul ,,Mircea cel Bătrân” or. Chișinău, colectivul de elevi din r-ul Florești, s. Ghindești cu recital de poezii sub conducerea d-nei Tocan Lucia și de asemeni, studenții și profesorii Facultăților Biologie și chimie, Filologie și Geografie.
Pe
parcursul evenimentului s-a discutat despre impactul şi locul poeziei în
procesul educaţional, prin prisma corelaţiei dintre om şi natură, precum şi importanţa
poeziei în formarea personalităţii şi viaţa omului. Evenimentul a avut obiectivul
de a promova motivarea pentru instruire prin intermediul strategiilor netradiţionale,
bazate pe explorarea potenţialului creativ,
provocarea interesului pentru cunoaşterea operei literare cu aspect biologic,
chimic şi de a apropia literatura de fiecare dintre noi.
Lansarea
cărţii Alinei Trofim a avut o reflectare în sentimentele publicului.
Ne bucurăm de succesele discipoeli Facultăţii Biologie
şi chimie a UST, d-na Alina Trofim şi îi dorim realizări frumoase pe tărâmul ştiinţific,
literar şi noi lansări a creaţiilor proprii!
miercuri, 7 februarie 2018
Concursul ,,Tânărul Chimist”
Marţi, 6 februarie 2018, în cadrul Catedrei Chimie a
facultăţii Biologie și chimie s-a desfăşurat concursul ,,Tânărul Chimist”, cu
scopul promăvării elevilor ce manifestă interes pentru chimie, sub egida
Centrului de Excelenţă Nisporeni.
Agenda concursului:
Agenda concursului:
1. Experimente demonstrative în laboratorul de chimie.
2. Metodologia rezolvării problemelor cu grad
sporit de dificultate.
3. Rolul sensorilor în procesul de instruire la
chimie.
4. Utilizarea TIC-ului în procesul de predare şi
evaluare la chimie.
5. Concurs intelectual.
luni, 15 ianuarie 2018
Seminarul științifico-metodic „Didactica chimiei”
Joi,
11 ianuarie 2018, ora 14.00, în cadrul Facultății
Biologie și chimie a Universității de Stat din Tiraspol a avut loc ședința
Seminarului științifico-metodic „Didactica chimiei” la care au fost discutate
diverse aspecte ale posibilităților de eficientizare a procesului de instruire
în contextul tendințelor pedagogiei contemporane. La ședință au participat peste
70 de profesori de chimie din instituțiile preuniversitare. Discuțiile de bază
au fost axate pe implementarea noilor tehnologii în procesul educațional pentru
integrarea instruirii cu cercetarea, dezvoltarea competenței inovaționale,
adaptarea unor instrumente din domeniul TIC la necesitățile disciplinei Chimia
etc.
În dependență
de solicitările cadrelor didactice au fost schițate unele proiecte de idei
pentru următoarea ședință a seminarului planificată pentru 28 aprilie 2018.
miercuri, 10 ianuarie 2018
Conferința de dare de seamă cu privire la stagiul de practica pedagogică II a studenților anului IV, Facultatea Biologie și chimie
La data de 15.12.2017 în cadrul facultății Biologie și chimie a avut loc Conferința de dare de seamă cu privire la practica pedagogică II a studenților anului IV, realizată în următoarele Instituții preuniversitare din or. Chișinău: Liceul Teoretic cu profil de arte ”Mihai Berezovski”, Liceul Teoretic "Ion Creangă" și Liceul Teoretic ,,Mircea cel Bătrân''.
Practica pedagogică a fost un examen serios pentru studenții Facultății Biologie și chimie, unde au depus toate eforturile pentru realizarea obiectivelor și sarcinilor stagiului de practică. Au fost efectuate mai multe activități extracurriculare, la disciplinele: Biologie și Chimie și excursii cu elevii la spectacole organizate în cadrul Filarmonicii Naționale “Serghei Lunchevici”.
Practica pedagogică a fost un examen serios pentru studenții Facultății Biologie și chimie, unde au depus toate eforturile pentru realizarea obiectivelor și sarcinilor stagiului de practică. Au fost efectuate mai multe activități extracurriculare, la disciplinele: Biologie și Chimie și excursii cu elevii la spectacole organizate în cadrul Filarmonicii Naționale “Serghei Lunchevici”.
Cercul de botanică ,,Botanistul”
Miercuri, 29 noiembrie 2017, în cadrul Facultății Biologie și chimie, a avut loc şedinţa cercului de Botanică. Au participat studenții facultății Ciclului I, învățământ cu frecvență, cât și cei de la secția cu frecvență redusă. Agenda zilei a inclus prezentări și partea experimentală.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)













