miercuri, 11 mai 2022

SEDINȚA CERCULUI ,,FIZIOLOGIE UMANĂ”

 

La data de 10.05.2022 în cadrul Facultății Biologie și chimie a avut loc ședința cercului  de Fiziologie umană cu genericul ,,Hans Selye – fondatorul teoriei stresului. Stresul – partea indispensabilă a vieții omului contemporan”, la care au fost prezenți studenții anilor I și II, masteranzii. La începutul ședinței D-na dr., conf. univ.  Liogchii Nina, a prezentat istoria Laboratorului Pavel Pulbere.

În prima parte a ședinței au fost abordate subiectele: Mecanismul stresului (Isac Anastasia); Maladiile stresogene (Leșanu Ina); Hans Selye – fondatorul teoriei stresului (Nicolai Tatiana). Raportorii au atras atenția la creșterea numărului de maladii stresogene în rândurile populației, în special, la persoane tinere, condiționate de excesul de informație care influențează creierul uman, situația socio-economică în țară și la nivel global. A fost pus accentul pe necesitatea de măsuri profilactice pentru a diminua rolul stresului în rândurile tinerilor.

Partea a doua a ședinței a inclus aplicații practice. D-na dr., conf. univ.  Coșcodan Diana a demonstrat senzorul Neulog,  care determină proprietățile galvanice ale pielii. Studenții au testat senzorul în experimentul ,,Poligraful de minciuni”. A urmat realizarea testului „Determinarea nivelului de stres”, la care au participat toți cei prezenți în sală. S-a constatat, că aproximativ o treime din studenți nu suferă de stres, o altă treime au nivel moderat de stres, iar ceilalți rămași au nivel excesiv de stres. Raportorii au venit cu recomandări pentru  a diminua nivelul stresului.

vineri, 6 mai 2022

ȘEDINȚA CERCULUI „BOTANISTUL”

În data de 05.05.2022, în cadrul facultății Biologie și chimie, UST, s-a desfășurat ședința Cercului de Botanică cu tema: Lumea ciupercilor – de la micobioindicație la biotehnologii și enigme bionice. Au participat studenți din anii: I, II și III, de la specialitățile Biologie și chimie, Biologie, Ecologie, Chimie și biologie, Geografie și biologie, precum și elevii pasionați de Botanică  de la IPLT „Prometeu-Prim” din municipiul Chișinău și IPLT „A. Russo” din s. Cojușna, r. Strășeni. Un interes deosebit a avut comunicarea D-nei, Odetta Țiganaș, dr. în Biologie, grad didactic superior, IPLT „Spiru Haret”, municipiul Chișinău, referitor la învățarea interactivă a regnului Fungi. Ciupercile ca bioindicatori au fost prezentate cu pasiune și interes de către D-na Sofia Grigorcea, dr., conf. univ. și studenții - Silvia Căpățină (gr. 303, specialitatea Chimie și biologie), Lina Reaboi, Stelian Patrașca și Doinel Sărăcuță (gr. 302, specialitatea Geografie și biologie). Iar studenții -Anastasia Verdeș (gr. 303, specialitatea Chimie și biologie), Daniela Dudnic, Victor Luchian și  Timofei Memeț (gr. 302, specialitatea Geografie și biologie), îndrumați la fel de D-na Sofia Grigorcea, au prezentat informații interesante și utile referitor la utilizarea ciupercilor în industria farmaceutică. Studenta gr. 202, specialitatea Biologie și chimie, Mihaela Muștuc a adus noutăți despre ciupercile- gigante care impresionează prin dimensiuni, vârstă și mister. Un interes deosebit a avut „Ciuperca bionică” care prezintă înțelegerea științifică și interdisciplinară a microlumii biologice vii și nanomaterialelor bacteriene abiotice funcționale, vizând progresul nanobionicii, informație prezentată de D-na Eugenia Chiriac, dr., conf. univ. Cezara Vasilachi și Nicolae Rotarciuc – elevi ai clasei a X-a C, Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” au venit cu informații interesante despre cel mai scump și rar întâlnit deliciu culinar - trufele, iar studenta grupei 202, specialitatea Biologie și chimie, Victoria Tumuruc a descris cu lux de amănunte momente inedite din cadrul Festivalului Trufelor care se organizează în Bucovina. Despre ciuperci și tradițiile poporului nostru au vorbit elevii clasei a X-a de la IPLT „Aleco Russo”, s. Cojușna, r. Strășeni, Victoria Juc și Evelina Turcanu, sub îndrumarea dnei Daniela Placinta, asist. univ., grad didactic superior. Un moment aparte în cadrul ședinței l-a avut studierea la microscopul fotonic a corpurilor de fructificație a unor specii parazite de ciuperci, care aduc daune culturilor agricole și multor specii de arbori. În acest context, Dl Boris Nedbaliuc, dr., conf. univ. împreună cu Eugeniu Ciobanu, asist. univ., drd, au prezentat și unele filmulețe, elaborate, referitoare la structura ciupercilor. Ședința s-a încheiat cu un divertisment biologic despre ciuperci, demonstrat printr-un joc online, elaborat și prezentat de către elevul clasei a IX-a Cătălin Gălușca, IPLT „Aleco Russo”, s. Cojușna, r. Strășeni și D-na Daniela Placinta.

Cu un cuvânt de felicitare a venit Decanul facultății Biologie și chimie, Dl Nicolai Aluchi, dr., conf. univ., aducând mulțumiri tuturor participanților la ședință, menționând faptul că fiecare vor fi apreciați cu diplome de excelență sau de participare.

Vă așteptăm cu drag la următoarele ședințe ale cercului!