La 20 decembrie 2017, în incinta Sălii de Conferințe a
căminului UnAȘM a avut loc lansarea volumului I și II a monografiei „Flora
Basarabiei” – lucrare elaborată din ideile și la inițiativa regretatului
Academician Andrei Negru (28.07.1937-21.12.2011). La ședința de lansare a
participat un grup de profesori ai facultății Biologie și chimie a UST: doctor,
profesor universitar interimar Eduard Coropceanu – rector; doctor, conferențiar
universitar Lora Moșanu – prorector; doctor, conferențiar universitar Nicolae
Aluchi – decan al Facultății Biologie și chimie; doctor, conferențiar
universitar Eugenia Chiriac - șef al catedrei Biologie vegetală; doctor
habilitat, profesor universitar Tudor Cozari; doctor habilitat, profesor
universitar Vasile Grati; doctor,
conferențiar universitar Boris Nedbaliuc; doctor, lector superior Sofia
Grigorcea. O deosebită mândrie pentru noi constituie faptul, că Dl Academician
și-a început cariera de biolog de pe băncile Facultății Biologie și chimie a
Universității de Stat din Tiraspol, fiind student în perioada 1955-1960. În
1992 Dl Andrei Negru devine Academician al AȘM. Omul, Savantul, Pedagogul și
Managerul Andrei Negru a rămas în memoria celor care l-au cunoscut ca un
specialist de valoare și om cu suflet mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.