În perioada 5-12 martie a.c., în orașul Valencia din
Spania și-a desfășurat lucrările Salonul Internațional de Inventică la care au
participat savanți-inventatori din lume unde au fost prezentate cele mai
performante invenții din diverse domenii științifice. La acest Salon a
participat și delegația Republicii Moldova alcătuită din academicienii Aurelian
GULEA, Valeriu RUDIC, Ion TODERAȘ și profesorul universitar Tudor COZARI;
conducător al delegației – academicianul Aurelian GULEA, președintele Secției
Științe Naturale și Exacte a Academiei de Științe a Moldovei, deținătorul
Medaliei de Aur a Comunității Europene pentru promovarea inventatorilor.
Printre medaliații acestui Salon, a fost și reprezentatul
universității noastre – profesorul Tudor COZARI, care a prezentat lucrarea sa
monografică –,, PĂSĂRILE. Enciclopedie ilustrată,, în care au fost prezentate rezultatele
cercetărilor ornitologice ale autorului în decurs de 7 ani. Lucrarea conține
descrierea detaliată a 229 de specii de păsări din spațiul românesc și este însoțită de peste 1300 de imagini
color originale, realizate de profesorul Tudor Cozari în cele mai diverse
condiții naturale.
Autorul, pentru această lucrare inedită și
prețioasă a fost apreciat la cel mai înalt nivel: Medalia de Aur a Salonului
Internațional de Inventică și Premiul Special al Delegației Poloniei la
acest Salon.
Îl felicităm călduros pe autor, dorindu-i noi succese în
domeniul științific și didactic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.