miercuri, 23 octombrie 2024

Cartea Roșie a Republicii Moldova – subiectul principal al seminarului de informare desfășurat la Facultatea Biologie și Chimie

 

La 21 octombrie 2024, în incinta Facultății de Biologie și Chimie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”din Chișinău a avut loc un seminar de informare în cadrul proiectului „Evaluarea stării speciilor de plante, fungi și animale, elaborarea listei speciilor cu statut de raritate și a algoritmului de prezentare a acestora în ediţia a IV-a a Cărţii Roşii a Republicii Moldova”, finanțat din Fondul Național pentru Mediu.

Cercetătorii Institutului de Zoologie și cei ai Grădinii Botanice Naționale (Institut) „Alexandru Ciubotaru” și-au propus ca scop diseminarea informaţiei ştiinţifice privind starea speciilor de plante, fungi și animale pe teritoriul Republicii Moldova, necesitatea protecției mediului și conservării biodiversității.

La seminar au participat circa 80 de persoane: studenți și cadre didactice de la Facultatea de Biologie și Chimie și cercetători – membri ai echipei de implementare a proiectului.

Seminarul a fost deschis de dr., conf. univ. Nicolai Aluchi, decanul Facultății de Biologie și Chimie, care a adresat un mesaj de salut participanților la seminar. În calitate de moderator al seminarului a fost dr. hab., conf. Galina Bușmachiu.

În cadrul seminarului publicul a fost informat privind starea actuală a unor specii de plante rare din habitatele forestiere și de tufărișuri din Republica Moldova (dr., conf. Aliona Miron); plante rare din habitatele de stâncării din Republica Moldova (dr., conf. Pavel Pînzaru); starea actuală a unor specii rare de vertebrate terestre (dr. hab., conf. Victoria Nistreanu); speciile de pești cu statute de raritate din Republica Moldova și factorii provocatori ce cauzează declinul lor populațional (dr. hab., conf. Dumitru Bulat); specii de lepidoptere (Insecta: Lepidoptera) rare din fauna Republicii Moldova (dr. Cristina Țugulea); Macronevertebrate bentonice cu diverse statute de raritate (dr., conf. Oxana Munjiu). La final dr. hab., prof. univ. Tudor Cozari a relatat despre semnificația cercetărilor realizate de cercetătorii de la ambele institute de cercetare și despre necesitatea protecției mediului și conservării biodiversității.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.