sâmbătă, 24 aprilie 2021

ÎNMÂNAREA PREMIILOR „Teza de doctorat de excelenţă a anului”

 

La 23 aprilie 2021 în cadrul ANACEC au fost înmânate premiile laureaților concursului  naţional „Teza de doctorat de excelenţă a anului”.

În temeiul art. 3, 7 şi 8 ale Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului naţional „Teza de doctorat de excelenţă a anului”, aprobat prin decizia Consiliului de Conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare nr. 4 din 18 decembrie 2018, și în conformitate cu Ordinul nr. 14-A din 29 martie 2021 d-nul Sergiu CODREANU a fost desemnat ca laureat al Concursului Naţional „Teza de doctorat de excelenţă a anului 2020” şi i s-a acordat premiul „Virgil  Mândâcanu” și ”Cristalul calității” (pentru merite deosebite în promovarea culturii calității) pentru Teza de doctor de excelenţă GRADUL I (unu) „Metodologia de formare inițială a competențelor profesionale ale studentului chimist în context interdisciplinar”, specialitatea 532.02. Didactică școlară (Chimie), doctor în ştiinţe ale educației, Universitatea de Stat din Tiraspol.

De asemenea conducătorului ştiinţific la teza de doctor de excelenţă în ştiinţe ale educației a d-lui Sergiu CODREANU, d-lui Eduard COROPCEANU, doctor, profesor universitar, i s-a conferit diploma de merit a tezelor laureaţilor concursului „Teza de doctorat de excelenţă a anului 2020”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.